ONLINE - ORIUNDE AI FI, ÎN 3 ZILE, ÎN 3 PAȘI SIMPLI.

1000 RON

Momentan 500 RON

 

Trimite-ne următoarele pe contact@consultanta.biz

  1. Actul constitutiv al firmei.
  2. Certificatul de înmatriculare.
  3. Certificatul Constatator.
  4. Cartea de identitate (buletinul) asociaților și administratorilor daca aceștia sunt persoane fizice.
  5. Certificatul de înregistrare a asociaților și administratorilor daca aceștia sunt persoane juridice.
  6. Actul de proprietate pentru sediu (redactăm noi actul adițional pentru contractul de comodat/ închiriere, după caz)
  7. Să ne spui ce activități rămân autorizate în continuare.

Unde efectuezi plata?

Trimiți 500 RON în contul RO63BREL0002003045860100 și trimiți dovada plății pe contact@consultanta.biz

Dacă îți expiră contractul pentru sediu poți fi declarat inactiv fiscal, iar dacă această faptă este înscrisă în cazierul fiscal nu o să mai poți să faci diverse lucruri o anumită perioadă de timp (să accesezi fonduri europene sau inclusiv să fii asociat sau administrator într-un SRL).

Ce spun cei cu care am colaborat

O colaborare excepțională. Au reușit să rezolve o problemă care necesită multă răbdare și mulți nervi. Totul online.

Andrei P. / ACPRO UNITED SRL

Am avut nevoie de ajutor pentru niște operațiuni cu privire la SRL-ul pe care îl am. Totul a fost rapid și cu mult profesionalism.Nu a trebuit să mă deplasez, totul s-a desfășurat online.

Costin N. / Osaka Pictures SRL

Recomand! Stresul a fost redus considerabil. Mi-au spus în mod clar și transparent care sunt costurile și pașii de urmat.

Doru Alin B. / Doru Alin Consulting SRL

Consultanta profesionala la preturi rezonabile. Se ocupa ei de toate drumurile.

Stefan I. / TEHNOLIFE TOPS SRL

Recomand cu căldură serviciile consultanta.biz. Servicii ireproșabile, rapiditate, eficiență, explicații foarte clare și concise.

Constantin A. / CG Tech Labs SRL

M-au ghidat sprea cea mai buna forma pentru ce doream sa fac. Sunt prompti, seriosi si rapizi. Tarife corecte!

Silviu L. / Siempre Sigur SRL

Completează formularul de mai jos și te vom contacta în cel mai scurt timp


Pentru orice detalii ne poți contacta la contact@consultanta.biz